Caci nu mai aveam sa ofer increderea mea nimanui si de aceea mi-am lasat sufletul sa vorbeasca.Imi place linistea,oamenii nebuni si cafeaua,ploaia si tipetele de fericire,sa vorbesc despre toti si toate iar apoi sa ma cufund in intuneric.De asta nu furtuna din el m-a inspaimantat, ci linistea pe care o avea in privire.De asta e teribil faptul ca nu se aude niciun sunet cand o inima se frange sau cand o viata se termina, de asta cautam linistea intr-o lume atat de haotica si plina de dezastru si de asta mi-ai batut la usa cu atat de multe retineri.
Asa ca hai sa ne inecam intr-un rosu demisec si sa ne gandim la viata, caci este prea amara,dragostea prea acra si visele prea imposibile.Dar e atat de dulce cand iei in brate si simti cenusa de vise in palme, cand te simti legat de o noapte de vara sau cand zambesti catre stele si totul e bine la final, caci vinul vindeca suflete,sperante si sterge lacrimi crunte de pe obraji.
Noi aducem serile de vara inapoi iar vinul un sarut timid sub clar de luna fiindca e elixir de dor, de nu ma uita.Dar cu toate astea, te simti legat de-un urlet uitat in noapte, caci auzi ploaia cum strabate cerul iar tu vrei o viata de zahar si poate un strop de ceai negru, la fel ca inima din pieptul tau.
CU DRAGOSTE,EU 
Lasă un răspuns