Păcate

Ar fi păcat să renunţăm la vise, la oameni dragi, la idealuri şi momente care ne-au făcut fericiţi.Ar fi păcat să iubim prea mult când alţii renunţă şi să nu iubim când trebuie, să uităm când e nevoie să ne vindecăm, să plângem atunci când nu avem motive.Ar trebui să cerem sfaturi, o îmbrăţişare, un sărut sau pur şi simplu linişte fiindcă de ce nu?Să fim noi, un întreg, şi să ne curăţăm rănile, să ne iubim cum alţii nu o pot face, să fugim de lume şi să ne comportăm ca şi cum am fi singurii oameni de pe Pământ şi asta doar fiindcă ar fi păcat să nu.Poate viaţa nu este pentru oricine dar ar putea deveni oricând, poate totul este diferit în capul meu şi obişnuit la alţii sau invers.Poate câteodată ar trebui să gustăm din ceea ce înseamnă libertate, haos, durere, spaimă sau iubire, să ne lăsăm purtaţi de val, să auzim poveşti, să avem parte de drame şi să ne simţim ai nimănui atunci când totul pare un coşmar.

Ar trebui să facem totul sau nimic, să încercăm să ne înţelegem, să ne iubim propria persoană, să realizăm că nu totul este creat din vată de zahăr şi clipe frumoase, să învăţăm din greşeli, să acceptăm eşecuri şi să devenim noi persoane de fiecare dată când simţim nevoia.Haide să spunem ,,nu’’ in loc de ,,da’’ şi invers, să facem lucruri la care nu ne-am fi gândit vreodată, să ne învingem temerile şi să nu ne fie frică să iubim cu toate că doare de cele mai multe ori.Haide să acceptăm oamenii aşa cum sunt, să le fim alături şi să îi ajutăm atunci când putem, să ne certăm, să ne împăcăm şi să plângem împreună, să ne lovim cu pumnii în piept şi să o luăm de la capăt fiindcă viaţa este o întreagă simulare care începe de la 0 mereu.

Dar cu toate astea, ar fi păcat să nu o trăim, nu?