Adu-ţi aminte…

Adu-ţi aminte că exişti.Că nu există infinit, că timpul trece, aşa că trăieşte, bucură-te, iubeşte, sună persoana pe care îţi doreşti să o auzi, plângi când simţi durere, lasă-te cuprins de furie când nu mai rezişti,când simţi că preferi albul într-o lume neagră, vorbeşte când toţi îţi spun să taci, fii bun, simplu, fragil, realizează că eşti prioritar, inspiră, expiră şi ia-o de la capăt.

Adu-ţi aminte că ai nevoie de oameni calzi lângă tine, că familia este totul, că iubirea nu este veşnică aşa cum este scris în poveşti şi că prinţul de cele mai multe ori nu te va face să te simţi ca o prinţesă.Învaţă să te bucuri de lucrurile simple, de ploaie, de florile din grădina bunicii, de o romanţă sau de o poezie, de un curcubeu sau de aerul proaspăt care te îmbată dimineaţa.

Adu-ţi aminte că nu ai nevoie de cineva ca să fii fericit, să zâmbeşti.Că monştrii, de cele mai multe ori nu apar în filme, ci se plimbă în societate şi îţi strâng mâna, că florile cele mai multe se primesc la o înmormântare şi că inima este plăpândă.

Ai nevoie de tine şi atât, de propriile gânduri, imaginaţii.Iubeşte-te mai întâi pe tine pentru a putea iubi mai departe, înţelege-te pe tine pentru a putea înţelege la rândul tău, focusează-te, iar când îţi dai seama că eşti frânt, aşează-te la masă, toarnă-ţi un pahar de vin, fumează o ţigară, ascultă o muzica în surdină şi închide ochii.Acela o să fie momentul în care gândurile o să ţi se ciocnească unele de altele, când sângele o să îţi pulseze atât de tare în vene şi când ideile din capul tău nu o să mai aibă sens dar o să te simţi VIU.