Pentru că mă faci fericită, pentru că mă faci să zâmbesc şi pentru că eşti pur şi simplu TU.Nu am rămas fiindcă mi-ai cerut, am rămas tocmai ca să nu trebuiască să îmi ceri asta.Am rămas şi o să mai rămân fiindcă ai nevoie de mine, de încrederea mea, de orgolii, de complexe, frustrări sau copilăriile mele.
Rămân pentru că nu pot pleca din mijlocul unui război, pentru că ai nevoie de un haos în viaţa ta iar haosul tău sunt EU.E prea târziu să mai pot omorî amintiri ca să supravieţuiesc, să mă lupt cu tine sau să mă opun unor sentimente care totuşi sunt atât de nesigure.Căci a mai venit o seară şi tu nu eşti aici, timpul trece, eu te pierd dar totuşi aleg să rămân.Însă câteodată e vorba despre faptul că nu pot, nu că nu vreau să rămân, iar tu faci totul să fie şi mai greu decât este deja.E un sentiment de nedescris să ştii că nu vrei să pleci dar să simţi că este cu adevărat nevoie şi de aceea m-ai iubit, insă nu suficient incât să fiu in dreapta ta pentru totdeauna.
Aşa că te las în urmă puţin însă tot in suflet îmi rămâi ca fiind omul meu drag, primul bărbat care nu a plecat când am avut nevoie de sprijin, dar totuşi singurul care, după atâta timp incă îmi transmite nesiguranţă.
Şi totuşi…rămâi sau eşti doar in trecere?
CU DRAGOSTE,EU 
Lasă un răspuns